Informații înșelătoare despre statisticile privind mortalitatea în România și numărul de decese cauzate de virusul gripal

 

23.01.2021. În spațiul public românesc (online și TV), se afirmă că „în 2018 gripa a omorât mai mulți oameni decât a omorât Covidul”. Astfel de afirmații încearcă să readucă, periodic, în discuție două informații înșelătoare care pun la îndoială necesitatea și beneficiile vaccinării împotriva COVID-19. Prima este aceea conform căreia virusul SARS-CoV 2 nu ar fi mai periculos decât virusul gripal. Potrivit celei de-a doua, numărul de decese din 2020 ar fi fost mai mic comparativ cu aceleași luni ale anului 2019.

Câteva clarificări în acest sens.

Așa cum s-a arătat și în acest material, SARS-CoV-2 este un virus cu transmisibilitate crescută, ce are potențialul de a infecta un număr foarte mare de persoane și, implicit, de a cauza decese sau efecte negative de durată asupra sănătății persoanei , mai ales în cazul persoanelor care aparțin categoriilor de vârstă înaintată sau în cazul persoanelor care prezintă condiții medicale preexistente. Din acest motiv, o parte considerabilă dintre pacienții infectați necesită îngrijiri medicale de specialitate, fapt ce pune o presiune suplimentară pe sistemul medical. Chiar dacă rata mortalității în România se situează în jurul cifrei de 2%, numărul mare de infectări conduce la un număr proporțional de decese. Astfel, conform statisticilor oficiale, în România au fost înregistrate peste 680.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 și peste 17.000 de decese. Mai multe detalii despre metodologia de stabilire a cauzelor decesului în cazul persoanelor infectate se pot găsi aici.

Comparând această cifră cu datele Institutului Național de Sănătate Publică din România, se poate observa că afirmația conform căreia în 2018 virusul gripal a ucis mai multe persoane decât virusul SARS-CoV-2 este înșelătoare. Conform statisticilor, au fost raportate 199 de decese la persoane diagnosticate cu gripă în sezonul 2018-2019 şi 187 decese în sezonul anterior (2017-2018). Deși virusurile gripale reprezintă un risc pentru anumite categorii de persoane, impactul acestora este redus ca urmare a unei rate de transmitere mai mică decât a virusului SARS-CoV-2, ca urmare a existenței unor tratamente și a vaccinurilor antigripale administrate în mod curent.

Afirmația conform căreia numărul total de decese din România în anul 2020 este mai mic decât în anul 2019 este contrazisă de statistica oficială. Conform datelor Institutului Național de Statistică, numărul total de decese înregistrat anul trecut (ianuarie – noiembrie) în România, indiferent de cauze, a fost de 145.463, cu 23.307 mai mare decât în 2019 (ianuarie
– decembrie). Cele mai mari diferențe au fost înregistrate în a doua parte a anului, începând cu luna iunie, în mediul urban. Cea mai mare diferență s-a înregistrat în luna noiembrie, unde există un număr suplimentar de peste 14.000 de decese față de aceeași lună a anului 2019. În luna noiembrie 2020, au murit 4.463 de români din cauza infecției cu virusul Sars-CoV-2.

Din păcate, pe acest subiect, datele statistice din România corespund tendinței globale. Organizația Mondială a Sănătății a consemnat, până în acest moment, peste 90 de milioane de cazuri de infectare la nivel global și aproape 2 milioane de decese. Comparativ cu virusul gripal, care face anual 650.000 de victime, impactul virusului SARS-Cov-2 este mult mai
mare. De asemenea, la nivelul Uniunii Europene, s-au înregistrat aproape 17 milioane de infectări și peste 400.000 de decese atribuite noului coronavirus.

În acest context, reamintim cetățenilor că vaccinarea împotriva COVID-19, împreună cu respectarea recomandărilor de natură igienico-sanitară (distanțare socială, purtarea măștii, spălarea frecventă a mâinilor, evitarea aglomerațiilor) reprezintă căile de reducere graduală a restricțiilor și de revenire la normalitate.

Citește mai mult:

• Comisia Europeană: Întrebări și răspunsuri privind campaniile de vaccinare la nivel european
• Guvernul României: Procesul de vaccinare în România
• Guvernul României: Sugestii privind informarea din surse credibile cu privre la vaccinare.
• Guvernul României: Actualizare zilnică – evidența persoanelor vaccinate împotriva COVID-19
• Informații din surse sigure: Știri oficiale

Accesați comunicatul oficial AICI.